România a avut și are în continuare nevoie de tineri antreprenori în mediul online. În prezent, 66% din tinerii de până-n 25 de ani dețin un cont bancar, iar 24% dintre ei folosesc homebank sau plăți online. La nivel național, peste 55% din cumpărăturile online sunt realizate de persoanele cu vârste cuprinse între 14 și 25 de ani. Tinerii antreprenori sunt axați cel mai mult pe comerț (26%), agricultură (18%) și servicii profesionale (16%). Dacă te numeri printre persoanele care doresc să-și deschidă o afacere online, venim și noi în sprijinul tău prin 3 sfaturi simple.
3 sfaturi pentru viitorii antreprenori
Analizează și învață piața înainte să te lansezi în online.
Să presupunem că deja știi ce vrei să faci. Ce urmează? Sfatul nostru ar fi să analizezi foarte bine nișa, să îți cunoști adversarii și să treci prin module de învățare online în domeniul digital marketing. Dacă dorești să înveți mai multe despre marketing-ul digital, noi îți recomandăm să apelezi fie la module de învățare gratuite, fie să ceri o consultanță printr-o firmă specializată. Google a lansat recent Atelierul Digital care-ți pune la dispoziție cursuri foarte bune în domeniul digital marketing, lecții video și teste, iar după examenul final vei primi o diplomă din partea echipei Google România.
Fii dispus să riști.
Noii antreprenori încă nu trec acea barieră impusă de frica de eșec. În orice afacere nouă există și un risc, iar dacă ești dispus să ți-l asumi, atunci deja ai făcut primul pas în a deveni un antreprenor de succes. Conform unui studiu realizat în luna Februarie-Martie, peste 45% din tinerii antreprenori văd eșecul ca pe un prilej de învățare.
Accesează fonduri nerambursabile
Statul oferă fonduri nerambursabile pentru tinerii antreprenori cu vârstă curprinsă între 18 și 35 de ani. Dacă aveți această posibilitate, sfatul nostru este să profitați de acest sprijin, deoarece statul sprijină tinerii antreprenori cu sume considerabile. Spre exemplu, statul oferă tinerilor antreprenori sume de până la 10.000 de euro, plus scutirea unor taxe. Mai jos aveți un video detaliat.