optimizare seo cum monitorizez competitia

După ce ne-am ales nișa sau domeniul de activitate, orice companie, fie că este b2b (business to business) sau b2c (business to customer), trebuie să monitorizeze în permanență competiția, iar strategia să fie mereu actualizată în raport cu activitatea de pe nișa respectivă. Într-adevăr, există destule instrumente de monitorizare, dar fiecare dintre ele vine cu dezavantaje. Fie îți oferă analize eronate, fie trebuie să plătești pentru a afla toate detaliile, iar indiferent de tipul companiei tale, dacă bugetul este limitat pe acest segment, devine un pic dificil să îți axezi o parte din bani doar pe analize.

Orice firmă, fie că vorbim de cele mici, medii sau mari, monitorizează activitatea competitorilor și prin intermediul unor analize personale. Aici intervin comenzile de căutare Google, iar cu puțin research și implicare poți ajunge să realizezi analize personale săptămânale cât mai aproape de adevăr. Astfel poți îmbunătăți campaniile de promovare și strategia SEO.

SEO – Cum monitorizez competiția?

  • Află competiția

Să presupunem că domeniul tău de activitate este turismul, în special cel pe zona Olteniei. Trebuie să aflăm care-s competitorii principali, iar aici ne putem folosi de cuvinte cheie. Putem căuta la nivel general folosind expresia turism sau turism în România. Notăm primii 10-15 de competitori. Pentru căutare exactă, punem cuvintele cheie între ghilimele, astfel motorul de căutare ne listează strict site-uri, incluzând recomandările (Cele mai populare subiecte).

optimizare SEO cum monitorizez competitia

Notăm primii 10-15 de competitori pe care dorim să-i monitorizăm. Recomandat ar fi să includeți și competitorii din anunțuri (AdWords). Acum că am aflat care-s competitorii la nivel general, căutăm expresii exact-match pentru domeniul nostru de activitate – „turism în oltenia” sau „excursii în Oltenia”.

optimizare seo cum monitorizez competitia

Notăm din nou primii 10-15 competitori și comparăm lista cu competitorii generali și cei axați pe Oltenia. Astfel, vor române doar cei care sunt axați pe ambele nișe, rezultând lista competitorilor primari.

Lista competitorilor generali:                                                                                   Lista competitorilor axați în zona Oltenia:

a                                                                                                                                                d
                                                                                                                                               
c                                                                                       ->                                                      z
x                                                                                                                                                b
y                                                                                                                                                y

Lista competitorilor primari: a, b și y.

  • Monitorizează conținutul

Conținutul îl putem monitoriza folosind expresia „cuvânt cheie site:competitorul1.ro”. Spre exemplu, dacă doresc să aflu ce conținut s-a publicat pe nișa mea specifică, voi folosi expresia: „turism în oltenia site:monumenteoltenia.ro”.

optimizare seo cum monitorizez competitia

  • Monitorizează link-urile competitorilor

Folosind expresia „link:competitor1.ro turism in oltenia” poți afla care-s principalele backlink-uri către competitorii tăi.

optimizare seo cum monitorizez competitia

De multe ori poți găsi backlink-uri din același site, spre exemplu competitor1.ro are backlink către competitor1.ro, ceea ce nu te ajută aproape deloc în analize și monitorizare. Putem ocoli rezultatele din același site folosind expresia „link:competitor1.ro -site:competitor1.ro turism in oltenia”.

  • Comenzi suplimentare:

intitle:”turism in oltenia” -> afișează site-urile care conțin cuvântul cheie în titlu.

related:competitorul1.ro -> afișează site-urile asemănătoare cu competitorul1.ro

turism site:monumenteoltenia.ro/2017 -> afișează conținutul specific al unui competitor în raport cu un anumit cuvânt cheie.

turism in oltenia inurl:2017 -> afișează site-urile care au publicat conținut în anul 2017 folosind cuvântul cheie specificat.

ofertă turism filetype:pdf -> afișează doar fișierele încărcate în format PDF.

site:competitor1.ro -> afișează toate articolele indexate ale unui competitor.

site:oferteturismexemplu.ro „turism in oltenia” $15..$20 -> afișează ofertele de turism în oltenia ale competitorilor în raport cu limita de preț 15-20$.

 

Chat

comentarii